Producătorul apei naturale de izvor Calipso a planificat investiții de 8 milioane de lei în acest an pentru eficientizarea și extinderea capacității de producție și depozitare, vizând și extinderea portofoliului de produse.
Societatea Națională a Apelor Minerale intenționează de mai mulți ani să-și deschidă fabrici proprii de îmbuteliere, însă proiectul nu s-a materializat până acum, printre altele din cauza unui document al Consiliului Concurenței din 2010, în care se aprecia că, din punct de vedere concurențial, nu ar fi de dorit ca operatorul care exploatează apele minerale să se ocupe și de îmbutelierea lor.
În prezent, operatorii comerciali care exploatează și vând apă de izvor și de masă nu au aceste obligații, spre deosebire de producătorii de ape minerale naturale. Circa 75% din numărul total de perimetre de exploatare de ape minerale naturale din România se află în concesiunea companiei de stat Societatea Națională a Apelor Minerale (SNAM), controlată integral de Ministerul Economiei, inițiatorul proiectului de lege.